BISERICA ARBORE

Construcţie nobiliară de proporţii mai reduse, biserica Arbore a fost ridicată  de Luca Arbore, portarul Sucevei, în decurs de 5 luni a anului 1503 (2 Aprilie – 29 August).


Cine a fost Luca Arbore? Fiul lui Arbore „cel Bătrân”, pârcălab al Cetăţii Neamţului, rezistând atacului turcilor la 1476. Fiul său, Luca, apără Cetatea Sucevei reistând şi el asediului polon la 1497, fiind portar al Sucevei timp de aproape 40 de ani, de la 1486 până în 1523, şi slujind sub trei domni.

Luca Arbure, mare boier, în 1502 cumpără satul Solca şi începe construirea bisericii Arbore şi a Curţii sale boiereşti de acolo. O altă curte boierească avea să-şi construiască marele dregător în localitatea Şipote de lângă Iaşi, la anul 1507. Prin 1920 se mai găseau resturi de zidărie din piatră de la Curtea lui Luca Arbure în satul Arbore, dar şi acestea au fost luate de către ţăranii din zonă pentru temelii la casele lor.

Dintre toate bisericile pictate din nordul Moldovei, biserica Arbore este una dintre cele mai rău conservate, deoarece peste o sută de ani a rămas fără acoperiş, cu pereţii expuşi ploilor, de aceea zidul nordic are pictura spălată de intemperii.
Această soartă vitregă s-a datorat şi faptului că atât ctitorul ei, Luca Arbure, cât şi fiii săi, Teodor şi Nichita, au fost ucişi din porunca voievodului Ştefăniţă Vodă, pentru „trădare”, de fapt opoziţie şi nesupunere, la Hârlău, în 1523, unde au fost decapitaţi.

Luca Arbure a fost tutore al lui Ştefăniţă şi conducător al treburilor ţării în Sfatul domnesc până la majoratul tânărului domn, dar intrând în conflict cu el, acesta îşi ucide mentorul.

Un element unic care se întâlneşte numai la această biserică, este marea firidă de pe latura de vest, de fapt, o verandă, care se pare că a îndeplinit funcţia de clopotniţă. Lungimea bisericii este de 24 m, lăţimea de 9,85 m, iar înălţimea de 8,5 m
Ca structură, biserica Arbure seamănă cu bisericile lui Ştefan cel Mare de la Dobrovîţ şi Reuseni, construite şi ele  în acelaşi timp cu cea de la Arbore (1503-1504), ca dovadă că au fost ridicate de către aceiaşi meşteri, în acelaşi stil. Biserica Arbore este o îmbinare între planul dreptunghiular şi planul treflat în construcţia zidurilor laterale, căci „braţele crucii” nu ies din pereţii longitudinali în afară la naos, ci sunt doar nişte nişe în pereţii laterali. Numai la Pătrăuţi şi Arbore există scena cu împăratul Constantin călare, însoţit de sfinţi militari, fiind, de fapt, o extrapolare în istorie, cu referire metaforică la Ştefan cel Mare, apărător al creştinătăţii în faţa turcilor.

Pictura interioară a fost realizată în anii 1504-1523. În pronaos se află mormântul lui Luca Arbore, deasupra căruia este pictat Luca Arbure cu soţia sa, Iuliana şi doi copii, care oferă biserica lui Isus. Într-un alt tablou de familie există Luca cu soţia Iuliana şi cu 5 copii (4 băieţi şi o fată la acea dată), căci Luca Arbure avea să aibă 5 fete. Fata cea mai mare dintre surori, singura din tabloul din biserică, pe nume Ana, se va griji peste ani, ajutată fiind de toate celelalte surori, pentru repararea picturilor distruse de turci în 1538 (compania sultanului Soliman Magnificul în Moldova), în biserica părintească şi  în anul 1541, îl vor aduce la Arbore pe pictorul Dragosin de la Iaşi să refacă pictura.

Pictura exterioară (păstrată cel mai bine pe peretele din Vest) i-a asigurat bisericii un loc deosebit în rândul monumentelor cu pictură exterioară din Moldova. Se observă mult aur la picturile sfinţilor, dovadă că marele boier era foarte bogat, de asemenea şi fetele sale peste ani,  şi-şi vot putea permite un astfel de lux. Biserica a fost restaurată între anii 1964-1966. Din anul 2000 a început restaurarea picturii interioare, înlăturându-se praful şi fumul, scoţând la lumină admirabile picturi şi totodată unicat: mă refer la tablourile înfăţişând Sinoadele ecumenice, cu multe feţe de bărbaţi, cum nu întâlnim la celelalte biserici.

În pronaos se găsesc mormintele ctitorilor: Luca, soţia sa Iuliana, un copil al lor, minor, precum şi alte pietre tombale, cu inscripţii şterse de picioarele rugătorilor în decursul celor 400 de ani de istorie, ce aparţin şi ele descendenţilor familiei Arbure.