CASA MEMORIALĂ “NICOLAE LABIŞ”

Inaugurată în 1975, Casa Memorială este amenajată în locuinţa din centrul satului Mălini, care a aparţinut părinţilor poetului şi unde acesta a trăit un timp din scurta şi fulgeratoarea sa viaţă, zămislind aici poate cea mai semnificativă parte a inestimabilei sale moşteniri poetice.


Contact
Mălini, jud. Suceava
Tel. 0230 216 439

Program vizitare
Aprilie – Octombrie: 10:00 – 18:00
Octombrie – Aprilie: 09:00 – 17:00

Preţuri
adulţi: 4 lei
copii: 2 lei


Expoziţia de bază şi spaţiile memorialistice, desfăşurate în patru încăperi, reconstituie tulburător, graţie exponatelor autentice, încărcate cu o multitudine de conotaţii evocatoare (cărţi, caiete, rechizite şcolare, piese vestimentare, un clopoţel cu “sunet argintiu“, o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii, documente, fotografii, afişe etc.), climatul de viată şi creaţie al poetului de la Mălini, sugerându-se coordonatele esenţiale ale operei sale şi aportul extraordinar al acesteia la evoluţia liricii româneşti contemporane.

Nicolae Labis (1935-1956), poet “incandescent” dar, în acelaşi timp, incredibil de matur pentru tinereţea sa, ne-a dăruit prin “Moartea caprioarei” (paradoxal jocul de cuvinte, ca şi scurta sa existenţă), o operă fără de moarte.