CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI

Atestată documentar pentru prima dată la 10 februarie 1388 într-un act prin care voievodul moldovean Petru I Muşat acorda regelui Poloniei, Vladislav II Iagello (1386-1434), un împrumut în valoare de 3000 de ruble de argint, împrumut garantat cu provincia Pocuţia, Cetatea Sucevei (u gorodea Soceavea’) mai este menţionată ulterior şi în alte documente moldoveneşti din anii 1393 şi 1395.

Program de vizitare:
1 Martie – 1 Aprilie 2015: 09:00-17:00
1 Aprilie – 1 Noiembrie 2015: 08:00-20:00

Preţuri
Adulţi: 6 lei
Grup copii: 2 lei / persoană

Contact
Tel.: 0230 216 439, 0230 213 775
Fax: 0230 522 979

Cercetările arheologice au identificat mai multe etape ale construcţiei cetăţii, dar nici una anterioară lui Petru I Muşat, voievod care a mutat capitala de la Siret la Suceava. Acesta a ridicat aici, pe locul unei păduri defrişate prin incendiere, un castel fortificat de formă rectangulară, cu laturile opuse de lungimi egale (40 metri, respectiv 36 metri). Castelul era apărat de turnuri fortificate (pătrate) dispuse în fiecare colţ al cetăţii dar şi pe mijlocul fiecărei laturi.
Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră şi cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuinţate în masa de zidărie şi bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării. Pe latura de est, la o distanţă de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un şanţ de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri.
În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetăţii, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivniţe boltite ample, deasupra cărora se înşirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis şi o închisoare.
Alexandru cel Bun (1400-1432) este cel care dezvoltă sistemul de apărare al cetăţii. Pentru a apăra intrarea în cetate de atacul artileriei el adaugă fortificaţiilor din partea de sud un zid paralel cu zidul existent. De asemenea, pavează curtea interioară şi căile de acces spre cetate.
Domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504) a înţeles cel mai bine necesităţile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova şi a întărit cetăţile existente. Considerând că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul muşatin, asemenea unui inel.
În construirea zidului de incintă, pot fi distinse două etape. În prima etapă, anterioară anului 1476, a fost construit, la aproximativ 20–25 m de zidul fortului muşatin, un zid de incintă cu o lăţime de 1,5 m, întărit cu trei turnuri pătrate (pe colţurile de nord-vest, sud-vest şi sud-est), care înconjurau laturile de vest, sud şi est ale primei fortificaţii; latura de nord se afla pe un pinten de deal, iar zidurile de pe această latură erau deja pe marginea dealului. Zidul de incintă avea înălţimea de 15 m faţă de fundul şanţului de apărare, fiind prevăzut cu creneluri (goluri de tragere) plasate în partea inferioară.
Un zid lega bastionul din sud-vest al fortului muşatin cu bastionul din colţul de sud-vest a zidului de incintă construit de Ştefan cel Mare. Pentru a evita prăbuşirea peretelui şanţului de apărare de pe latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin).
În vara anului 1476, Cetatea Sucevei a fost asediată de oştile turceşti, conduse de sultanul Mahomed al II-lea, fiind avariată. După cum ne informează cronicarul polonez Jan Dlugosz, oştenii aflaţi în cetate, conduşi de hatmanul Şendrea, s-au apărat eroic, iar oştile otomane au fost nevoite să se retragă. Acest asediu a demonstrat vulnerabilitatea zidurilor de incintă şi a turnurilor pătrate în faţa tirurilor de artilerie cu ghiulele de fier.
Ca urmare a celor constatate, începe a doua etapă de construcţie a cetăţii din timpul lui Ştefan cel Mare. Pentru a întări şi mai mult cetatea, domnitorul a dispus adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea zid, cu grosimea de 2 metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificaţiei lui Petru Muşat. Noul zid de incintă cu o grosime apreciabilă (de cel puţin 3,5 m) a fost prevăzut cu şapte bastioane semicirculare: câte unul pe laturile de nord-vest, sud-vest, sud, sud-est şi nord-est şi două pe latura de est. Cele trei bastioane pătrate din prima etapă au fost menţinute fiind dublate cu ziduri semicirculare.
În septembrie 1477 a fost pusă o pisanie cu stema Moldovei pentru a aminti de lucrările de refacere întreprinse după asediul din 1476. Fragmente din pisanie au fost găsite cu prilejul lucrărilor de restaurare din anul 1971.
Şanţul de apărare a fost mult lărgit, fiind extins şi pe laturile de sud şi vest, cea de nord aflându-se pe un pinten de deal după cum am spus mai înainte. Acest fapt nu a permis umplerea cu apă a şanţului de apărare, ea putându-se scurge pe latura de nord.
Intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit peste şanţul săpat cu aproape un secol în urmă un pod cu o parte fixă şi una mobilă, suspendat pe doi piloni. Odată trecut podul, vizitatorii nepoftiţi dădeau de o capcană unde puteau să-şi piardă viaţa. După capcană, au fost construite două camere de gardă de o parte şi de alta a intrării.
De asemenea, în interiorul cetăţii, tot în perioada lui Ştefan cel Mare, au fost dezvoltate şi construcţiile cu parter şi etaj datând din epoca anterioară. Pe latura de est a fortului care avea trei etaje se aflau încăperile destinate voievodului şi familiei sale, atunci când locuiau în cetate. Pardoseala încăperilor era din cărămizi smălţuite, iar pereţii şi sobele au fost îmbrăcate în teracotă.
Pe latura de est, în dreptul bastionului, a fost construită o încăpere destinată a fi pulberărie (depozit de praf de puşcă). Pe platou, la 1 km distanţă de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi şi şanţuri mari care au fost nivelate în timp.
Cetatea a fost asediată din nou în anul 1485 de armatele otomane, apoi în perioada 26 septembrie – 19 octombrie 1497 de oştile poloneze conduse de regele Ioan Albert. Nici unul dintre atacuri nu a reuşit să ducă la predarea cetăţii.
În perioada domniei lui Ştefan cel Mare, Cetatea Sucevei era apărată de o garnizoană puternică, condusă de pârcălai (dregători domneşti). La începutul domniei lui Ştefan, sunt menţionaţi pârcălabii Iliaş şi Ponici. Începând din a doua jumătate a secolului al XV-lea, pârcălabii au purtat denumirea de portari ai Sucevei. În timpul asediului din 1476, portar al Sucevei era Şendrea, cumnatul lui Ştefan cel Mare, urmat în funcţie de Luca Arbore.
Urmaşii lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea (1504-1517) şi Ştefăniţă Vodă (1517-1527) au efectuat unele lucrări de mică amploare de refacere a cetăţii, la zidul de incintă şi în interiorul fortului.
În anul 1538, oastea otomană (cu 150.000-200.000 soldaţi, după unele izvoare) condusă de însuşi sultanul Soliman Magnificul năvăleşte în Moldova cu gândul să o ocupe. În acelaşi timp, tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oştile Ţării Româneşti şi Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulţumiţi de politica autoritară a domnitorului Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546). Întruniţi la Curtea domnească din Bădeuţi, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu şi cu logofătul Gavril Trotuşan (ctitorul Bisericii “Duminica Tuturor Sfinţilor” din Părhăuţi – 1522), decid să predea Cetatea Sucevei sultanului. Petru Rareş fuge în Transilvania, în Cetatea Ciceu, care îi aparţinea ca feudă, iar la 14 septembrie 1538 Soliman Magnificul intră în cetate cu mare alai şi fără a întâmpina rezistenţă. Sultanul numeşte ca domn pe Ştefan Lăcustă (1538-1540), un nepot al lui Şefan cel Mare şi timp de câteva zile, turcii şi tătarii jefuiesc crunt Moldova.
Domnitorul Despot Vodă (1561-1563) îşi stabileşte şi el reşedinţa la Suceava. Cetatea este asediată din nou în anul 1563, timp de trei luni, de către hatmanul Ştefan Tomşa, iar mercenarii unguri care o apărau predau cetatea oştii lui Tomşa. Asediul din 1563 a provocat distrugeri grave cetăţii.
La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568) mută capitala Moldovei de la Suceava, oraş fortificat şi situat în nordul Moldovei, la Iaşi, localitate lipsită de fortificaţii. El este obligat să dărâme toate cetăţile, pentru ca ţara să fie incapabilă să se apere. Cu excepţia Hotinului, el incendiază toate cetăţile.
La sfârşitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reşedinţa domnitorilor Aron Vodă (1592-1595), Ştefan Răzvan (1595) şi Ieremia Movilă (1595-1606), care s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman. În anul 1596, zidurile vechii cetăţi sunt fortificate de Ieremia Movilă, după cum atestă un fragment de cărămidă descoperită în cetate şi inscripţionată.
În mai 1600, Mihai Viteazul întreprinde o campanie militară în Moldova. După ce armatele sale trec apa Trotuşului la 4 mai 1600 şi ocupă Bacăul la 10 mai, oştile valaho-transilvane se îndreptă spre Suceava, iar la 16 mai, apărătorii Cetăţii Sucevei îi deschid porţile şi se predau fără luptă. Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Ioan Kapturi, a fost numit noul pârcălab al cetăţii. La 29 mai 1600, el a jurat credinţă, în calitate de pârcălab, noului domnitor. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană.
Oştile poloneze şi cazace conduse de Jan Zamoyski şi Stanislaw Zolkiewski şi având un efectiv de circa 24.000 de oşteni trec Nistrul la 4 septembrie 1600, iar la 6 septembrie se află în faţa Cetăţii Suceava. Garnizoana lăsată aici de Mihai Viteazul după plecarea sa la Alba Iulia nu reuşeşte să ţină piept forţelor inamice, iar Ieremia Movilă era reînscăunat ca domn al Moldovei.
Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) întreprinde lucrări de restaurare a Cetăţii Suceava. În timpul său, sunt refăcute zidurile din cărămidă, este înconjurată curtea interioară de o loggia susţinută de pilaştri de cărămidă, sunt reamenajate pivniţele de pe latura de vest, iar sobele din cetate sunt placate cu plăci de Iznik şi cahle pentru sobe de influenţă lituaniană. Pe latura sudică este construită o încăpere pentru îmbăierea domnitorului şi se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului muşatin.
În anul 1653, cetatea este apărată de cazacii lui Timuş Hmelniţki, ginerele lui Vasile Lupu, în timpul luptelor pentru tron dintre oştile domnitorului Vasile Lupu şi cele ale logofătului Gheorghe Ştefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii, iar hatmanul cazac este rănit grav şi moare sub zidurile cetăţii la 15 septembrie 1653.
Eustratie Dabija (1661-1665) dispune instalarea în Cetatea Sucevei a unei monetării, care funcţionează între anii 1662 şi 1668 şi unde se emit ultimele monede moldoveneşti (bani mărunţi de aramă, denumiţi “şalăi”).
În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ştefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După şase luni de luptă, oştile turceşti reuşesc să-i alunge pe polonezi şi îi poruncesc domnitorului Dumitraşcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea.
În anul 1684, la sfârşitul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683), întreaga latură de nord a cetăţii s-a prăbuşit în urma unui puternic cutremur.
În următoarele secole din cetate nu mai rămân decât nişte ruine. La sfârşitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava, stabilindu-şi cartierul general la Mănăstirea Zamca în timpul campaniei antiturceşti din anii 1690-1691. El a fortificat Zamca, transformând-o într-o adevărată cetate.
În anul 1700, aflat în trecere spre Istanbul, solul polonez Rafael Leszczynski notează în însemnările sale că în Suceava se mai păstrau doar ruinele Palatului Domnesc.
Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a Cetăţii de Scaun. El a efectuat primele săpături arheologice (1895-1904), a degajat ruinele şi a consolidat părţile ameninţate de prăbuşire (1897-1903). Printre altele, arhitectul austriac este autorul primei monografii a Cetăţii Sucevei, intitulată “Cetatea Sucevii descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între anii 1895-1904”.
În anul 1951, la iniţiativa Academiei Române, a fost organizat primul şantier şcoală de arheologie medievală din România, sub conducerea profesorului Ion Nestor de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, cercetări arheologice care au condus la stabilirea etapelor de edificare ale Cetăţii de Scaun. În perioada 1961-1970 s-au întreprins ample lucrări de protejare, consolidare şi restaurare parţială a cetăţii. A fost conservat paraclisul refăcut de Ştefan cel Mare, s-au înălţat cu câţiva metri unele ziduri ale fortului muşatin, cât şi zidurile de incintă. Cetatea rămâne însă fără zidurile de pe latura de nord, care se prăbuşiseră în urma cutremurului din anul 1684. În încăperea pulberăriei s-a intenţionat amenajarea unui muzeu al cetăţii.
În prezent Cetatea Sucevei trece printr-un amplu proces de restaurare în cadrul căruia a fost consolidat versantul, au fost înălţate zidurile, refăcute şi amenajate unele încăperi şi turnuri, amenajat şanţul cetăţii.