MĂNĂSTIREA HAGIGADAR

Există mai multe legende cu privire la zidirea acestei biserici, cu mici deosebiri între ele. Conform tradiţiei, Drăgan Donavac conducea o dată o cireadă de boi spre Beci (Budapesta) şi a făcut un popas pe locul unde se găseşte astăzi mănăstirea, adormind. El ar fi auzit îngerii cântând, în vis, şi, crezând că acesta a fost un semn dumnezeiesc, a jurat ca la întoarcere să înalţe acolo o mănăstire, ceea ce a şi făcut. Într-o altă variantă, Drăgan Donavac a făgăduit că va clădi biserica dacă va termina negoţul cu câştig.
O altă legendă spune că, pe culmea Dealului Bulai exista un mic paraclis din lemn, părăsit de oameni. Într-o noapte au poposit acolo doi fraţi armeni, pe nume Donavachian, care se îndeletniceau cu negoţul de vite. Ei au oprit cireada de vite pe care o conduceau spre Budapesta, hotărând să înnopteze lângă bisericuţa de pe culme. Ei au urcat la paraclis şi s-au rugat mult pentru a avea noroc în negustorie. În aceeaşi noapte, au auzit în vis îngerii cântând şi le-a apărut Maica Domnului, care le-a spus: “Vă binecuvântez să vă izbutească negoţul şi familiile voastre să trăiască în bunăstare. Dar dacă va fi aşa, vă cer ca atunci când vă veţi întoarce pe locul acesta să ridicaţi o mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului”. Negustoria le-a mers foarte bine fraţilor Donavachian şi, întorcându-se de la Budapesta, ei au îngenuncheat pe colina unde se afla paraclisul şi au mulţumit Maicii Domnului.


Potrivit inscripţiei săpate cu dalta în uşorul uşii de la intrare, biserica Mănăstirii Hagigadar a fost construită între anii 1512-1513, în timpul domniei lui Bogdan cel Orb (1504-1517), de către Drăgan Donavac (Donavachian) care era un negustor armean de vite.

Biserica Mănăstirii Hagigadar este construită în stilul artei moldoveneşti. Din punct de vedere arhitectonic, ea are o formă dreptunghiulară cu absida altarului spre răsărit aşa cum este la toate bisericile armeneşti. Turla este octogonală şi zveltă, asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dragomirna, având patru ferestre înguste dispuse în cele patru puncte cardinale. Pridvorul bisericii are o cornişă triunghiulară cu câte două ferestre de fiecare parte a uşii. Pronaosul şi naosul au bolţi realizate în stil moldovenesc. Între pronaos şi naos se află un spaţiu îngust, cu o boltă semicilindrică, cu dublouri, care aminteşte de încăperea mormintelor (gropniţa) apărută pentru prima dată la biserica Mănăstirii Neamţ. Pentru a permite amplasarea a trei altare, cerute de oficierea cultului armean, naosul a fost lărgit.

Mănăstirea Hagigadar este înconjurată de ziduri de incintă nu foarte înalte. Există nu mai puţin de şase porţi de ieşire din incintă. În interior pe lângă biserică, se află o trapeză, un grup sanitar, o fântână cu roată acoperită, o troiţă şi o clopotniţă amenajată între două trunchiuri de copac.

Cercetările arheologice au relevat faptul că iniţial, în 1512, s-a construit o biserică compusă numai din naos şi altar şi un sistem de boltire semisferică de tip calotă. Mai apoi, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, s-a construit actualul pronaos (cu intrarea prin portalul de nord) şi o turlă octogonală. Tot atunci s-a construit zidul de incintă, care înconjoară mănăstirea. În incinta complexului monahal se mai aflau două edificii anexe, unul în colţul de nord-est, azi dispărut, care a fost probabil stăreţie, şi altul în colţul de sud-est, care se păstrează şi astăzi cu rol de arhondaric.

O descriere latină a Sucevei din anul 1693 consemnează că în sudul oraşului se afla o mănăstire de călugăriţe din veniturile căreia erau întreţinute, în perioadele de pace, aproximativ 40 de fecioare şi văduve. Toate acestea trăiau după obiceiul vechi, fără a fi depus vreun jurământ, în toată evlavia şi castitatea.

La începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Hagigadar era deteriorată în urma deselor invazii inamice. Nemulţumit de starea în care se găsea biserica şi dorind ca aceasta să fie reparată, unul dintre strănepoţii ctitorului Drăgan Donavac, bogatul negustor armean Dominic Bogdanovici din Liov, lăsa prin testament, la 10 martie 1707, suma de 300 de florini (zloţi) polonezi.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să se demoleze zidul care separa pronaosul de naos, iar biserica să dobândească actuala configuraţie volumetrică. Tot atunci s-au construit două pridvoare închise spaţioase, dintre care se mai păstrează astăzi doar cel de pe latura sudică. Aceste lucrări au fost recepţionate, în mod solemn, la 4 august 1863, cu prilejul sărbătoririi jubileului de 350 de ani de la întemeierea acestui aşezământ. O lucrare de restaurare a bisericii a avut loc în 1896 şi a fost executată de un meşter italian.