MĂNĂSTIREA RÂŞCA

Mănăstirea Râşca este rezultatul mai multor etape succesive de construcţii. Ea îşi trage originea în Mănăstirea Bogdăneşti, care fusese zidită în jurul anului 1363 de către domnitorul Bogdan I al Moldovei (1359-1365), ca să slujească ca biserică domnească în vecinătatea târgului Baia atunci întemeiat. Distrusă din temelie şi pustiită de către tătari în 1510 şi 1512 şi apoi în 1538 de către turcii lui Soliman Magnificul, ea nu a mai putut fi reconstruită.


DSCF3237

Revenit pe tronul Moldovei în anul 1541, domnitorul Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546) a luat hotărârea, la îndemnul mitropolitului Grigorie Roşca, să construiască în apropiere, pe un deal aflat dincolo de râul Râşca o altă mănăstire, unde să mute întreaga obşte de la Bogdăneşti. Domnitorul a dat bani episcopului de Roman, Macarie (cronicarul), după cum reiese dintr-o traducere târzie a pisaniei, ca să zidească o nouă biserică în stilul obişnuit al epocii. În construirea bisericii, episcopul Macarie a fost ajutat de logofeţii Ioan şi Teodor Balş. Ea a fost împodobită ca pe una din ctitoriile lui Petru Rareş, cu picturi în frescă realizate de grecul Stamatello Kontras din Zante. De asemenea, au fost construite ziduri împrejmuitoare cu creneluri şi turn, pentru a sluji la nevoie ca cetate. Sfinţirea mănăstirii a avut loc la 9 mai 1542, fiind aduse atunci moaştele Sfântului Nicolae.

Între 1611-1617 marele vornic Costea Băcioc alipeşte bisericii la intrare o tindă care aproape îi dublează suprafaţa şi îi schimbă total înfăţişarea, iar hatmanul Lupu Coci, frate al domnitorului Vasile Lupu (1634-1653) ridică un mare zid de incintă. Peretele tinzii bisericii este pictat la 1827. În perioada Marelui Război pentru Întregirea Neamului (1916-1918), călugării din această mănăstire au mers ca infirmieri pe câmpul de luptă pentru îngrijirea răniţilor, iar chiliile mănăstirii au servit ca spital militar, îngrijit de călugării bătrâni, pentru ca “toţi în acel vremuri grele pentru ţară, ca buni români, să-şi facă datoria” (după cum scrie pe o placă de marmură amplasată pe clădirea bisericii în anul 1931).

În naos se află tabloul familiei domnitoare a ctitorului domnitor: Petru Rareş, doamna Elena Rareş, precum şi cei trei copii ai lor: fiul  mai mare, Ştefan şi doi mai mici: Constantin şi Ruxandra, viitoare soţie a lui Alexandru Lăpuşneanu.
Mănăstirea a fost şi un important centru cultural, unde şi-a scris cronica Macarie, episcopul de Roman, îngropat în incinta bisericii. Între mormintele de aici se află şi cel al Anastasiei – mama lui Alexandru Lăpuşneanu.


Ctitoria lui Petru Rareş este înconjurată de un zid înalt de piatră cu două turnuri: în cel de la intrarea dinspre est, cu o încăpere deasupra căreia se află clopotniţa, a fost închis din ordinul lui Mihail Sturdza, pentru câteva luni, Mihail Kogălniceanu.


Râşca a fost restaurată în anii 60-70 ai secolului XX, iar în anii 2004-2008 au fost restaurate picturile din altar.

 

 

[intergeo id=”1gDN”][/intergeo]