MĂNĂSTIREA SLATINA
În apropiere de Mălini, la 28 km de Fălticeni, Mănăstirea Slatina ne arată printre brazi profilul său de fortăreaţă. Înconjurată de ziduri groase ca de cetate, care închid o incintă aproape pătrată, cu trei laturi egale şi a patra formată din două curtine ce se întâlnesc în triunghi deschis, sub turnul de poartă de pe latura estică, mănăstirea era destinată, probabil, să servească drept loc de rezistenţă şi de apărare în vremurile de restrişte.
Mănăstirea a fost ctitorită, potrivit legendei, pe locul unde creştea un paltin mare, de către domnitorul Alexandru Lăpuşneanu la sfatul unui sihastru. Cărturarul Eftimie, ulterior episcop de Rădăuţi, notează că lucrările au început în anul 1553 şi au fost finalizate în a doua domnie a lui Lăpuşneanu, în anul 1564.
Constructorii bisericii au fost meşteri locali şi din Transilvania. S-au folosit multe materiale de import: marmură de Haţeg (la pardoseală, cele cinci pietre de mormânt şi alte ornamente sculptate), câlţi de cânepă şi in din Transilvania (la tencuială, aplicându-se peste ea pictură în frescă) şi plumb din Polonia (la acoperiş). După sfinţirea bisericii, s-au clădit în următorii ani casa domnească, chiliile călugăreşti, zidurile împrejmuitoare prevăzute cu bastioane la colţuri.
Această mănăstire fortificată a suferit stricăciuni imediat după moartea ctitorului ei. Domnitorul Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) a spoliat mănăstirea de odoarele sale, folosind o parte din argintărie ca să bată monedă. Din cauză că s-a opus, stareţul Iacob Molodeţ a fost îngropat de viu.
În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), biserica este restaurată, construindu-se şi un rând nou de chilii, aşa cum reiese dintr-un document din anul 1641. În anul 1691, au intrat în Moldova oştile poloneze ale regelui Ioan Sobieski al III-lea. Atunci, mănăstirea a fost jefuită şi a rămas în ruină timp de o jumătate de secol. Războaiele ruso-turce din secolul al XVIII-lea au fost însoţite de jafuri, arderi şi distrugeri, iar mănăstirea a fost pustiită.
Abia pe la începutul secolului al XIX-lea se iau măsuri de repopulare a Mănăstirii Slatina şi se încep lucrări de restaurare care vor dura până către mijlocul secolului. Dar în 1821 se va refugia acolo grupul de luptători eterişti condus de Iordache Olimpiotul, care era urmărit de turci. Călugării au fugit atunci în păduri, luând cu ei cărţile şi odoarele pe care le-au putut duce. Cu acest prilej, mănăstirea va suferi un asediu dur şi va fi arsă şi jefuită.
Începând din anul 1823, Mănăstirea Slatina a fost restaurată prin osârdia mitropolitului Veniamin Costachi şi a arhiereului Filaret Beldiman.
Aflată în apropierea graniţei Regatului României cu Austro-Ungaria (care stăpânea Bucovina), Mănăstirea Slatina a avut un rol important în timpul primului război mondial. Călugării tineri au mers pe front ca infirmieri, iar călugării bătrâni au îngrijit răniţii aduşi de pe câmpul de luptă. Luptele desfăşurate în apropiere au dus la ruinarea bisericii şi a întregii aşezări mănăstireşti. Complexul monahal a fost renovat în anul 1932, la îndemnul mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei.