MĂNĂSTIREA ZAMCA
Complexul medieval Zamca a fost construit în anul 1606 de armenii refugiaţi în Moldova încă din secolul al XIV-lea. Ridicată pe un platou din partea de vest a oraşului, construcţia ocupă o bună poziţie strategică. Complexul este închis cu ziduri de forma unui patrulater neregulat (trapezoidal), întărite cu contraforturi interioare şi exterioare, fără turnuri de apărare.
Ansamblul arhitectural este format din trei clădiri (biserica principală „Sf. Auxentie”, turnul-clopotniţă de pe latura de est cu o înălţime de 26 metri şi o clădire cu paraclis la etaj pe latura de vest, unde se află intrarea în incinta mănăstirii).
Arhitectura exterioară, de mare simplitate, este specifică perioadei de trecere de la edificiile pictate integral, spre o nouă formă neînchegată încă. Zidul de incintă formează un trapez alungit, cu laturi sprijinite din loc în loc de contraforturi. Laturile paralele ating lungimea de 59 metri şi respectiv 66 metri, iar celelalte două de 70 metri şi 74 metri. Grosimea zidului este de un metru şi înălţimea atinge în unele locuri 4 metri.
Turnul-clopotniţă este situat în partea estică a zidului de incintă, având latura de bază pătrată. Pe cheia de boltă a arcadei estice de la intrarea turnului clopotniţă este menţionat anul construcţiei: 1606. Turnul are o înălţime de 26 de metri şi avea iniţial o intrare boltită care, ulterior, a fost închisă.
La parter se află un gang boltit prin care se intra în mănăstire. Urcând nişte scări în spirală din interiorul curţii şi mergând printr-un coridor se putea ajunge la primul etaj unde era un paraclis cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul. Încăperea de la etajul al doilea avea rol de clopotniţă şi de loc de strajă. Turnul-clopotniţă este asemănător cu alte turnuri de mănăstire din acea epoca, bunăoară cu cel de la Mănăstirea Dragomirna, iar decoraţia lui este incomparabil mai bogată decât a bisericii mănăstirii. În anul 2007 s-au început o serie de lucrări la turnul-clopotniţă, realizându-se refacerea şarpantei şi acoperirea cu învelitoare de cupru a turnului. S-au efectuat lucrări de refacere a structurii şi suprastructurii, s-a construit pe lateral o scară din piatră pentru accesul la podul fortificat, s-au restaurat faţadele interioare şi exterioare.
Denumirea mănăstirii de Zamca provine, cel mai probabil, de la termenul polonez „zamek” (plural „zamki”) care înseamnă „cetăţuie”, „fortificaţie”, „loc întărit” şi se leagă de campaniile militare ale regelui polon Ioan Sobieski în Moldova.
Clădirea aflată pe latura de vest a zidului de incintă pare a fi fost folosită ca sediu al Episcopiei armene de Suceava. Edificiul, de formă dreptunghiulară, are la parter un gang boltit pe unde se face intrarea în mănăstire, acesta având două încăperi (de o parte şi de alta a intrării), care serveau pe post de chilii. La primul etaj se afla Paraclisul Sfintei Maria (pe latura nordică) şi două chilii. Etajul al doilea din aripa sudică a fost adăugat mai târziu, acest lucru fiind dovedit de faptul că decoraţia exterioară şi îndeosebi brâul contorsionat de pe corpul paraclisului se continuă pe clădirea mai recentă printr-un alt fel de decor.
Paraclisul Sfintei Maria este alcătuit din naos şi altar, având un sistem de construcţie de tip moldovenesc. Întreaga clădire, dar în special paraclisul, a fost împodobită cu diverse elemente decorative, având ca motiv central o canelură largă, întreruptă de incizii circulare, pe fondul cărora sunt plasate mici rozete în relief. Deasupra paraclisului se află o turlă de formă octogonală, mică, cu patru ferestre cu chenare în arcadele din cele patru puncte cardinale. Sub streaşină, paraclisul este înconjurat de un brâu de cărămizi zimţate.
Biserica din interiorul mănăstirii, „Sf. Auxentie”, a fost construită din piatră după un plan dreptunghiular, fiind compartimentată în pronaos, naos şi altar. Edificiul nu are abside laterale, în locul acestora găsindu-se două contraforturi, de o parte şi de alta. În exterior, biserica are o linie arhitectonică simplă. Câte o pereche de contraforturi de formă octogonală sprijină de o parte şi de alta zidurile naosului. Decoraţia îmbină elemente de tradiţie gotică şi clasică cu motive noi, de influenţă orientală (rozetele).
Lăcaşul de cult are două intrări: una în peretele vestic al pronaosului (cum există şi la bisericile ortodoxe), iar cea de-a doua în peretele nordic al naosului. Pronaosul pătrat este boltit cu o calotă sferică sprijinită pe patru arcuri. În pronaos, zidul despărţitor are două ferestre, de o parte şi de alta a uşii. Boltirea naosului este specific moldovenească. Din pictura originală a bisericii se mai păstrează nişte urme pe peretele drept al naosului.
Se remarcă prezenţa celor trei altare, după topografia bisericilor armeneşti, cu un altar central în absida centrală şi cu două altare secundare, amplasate în două nişe din perete şi prevăzute cu mese de piatră. Catapeteasma a fost înlocuită cu o draperie simplă suspendată de o bârnă transversală.
Cu privire la construirea mănăstirii, tradiţia armeană menţionează drept ctitori pe trei fraţi (Hagop, Auxent şi Grigor). Aceştia au cumpărat acest loc în anul 1606 şi ar fi construit: primul, capela „Sf. Hagop (Iacob)” aflată în clădirea de pe latura de vest, al doilea biserica cu hramul Sfântului Auxentie şi al treilea capela cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul din turnul-clopotniţă.
În secolul al XVII-lea, în clădirea de pe latura de vest a mănăstirii s-a aflat reşedinţa episcopului armean din Moldova.
Ca urmare a unor persecuţii, dar şi a creşterii impozitelor, în timpul celei de-a doua domnii a lui Gheorghe Duca (1669-1672) şi în anii următori, a avut loc o emigrare în masă a armenilor din oraşul Suceava, împreună cu episcopul Mennas, în Transilvania, unde unii dintre ei au trecut la catolicism. Astfel, mănăstirea şi-a pierdut din strălucirea de odinioară.
La sfârşitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava în mai multe rânduri. După cum relatează cronicarii, Sobieski ar fi rămas 14 zile la Suceava, în octombrie 1686, atunci când, întorcându-se din expediţia sa prin Moldova, şi-a aşteptat aici sosirea trupelor auxiliare.
În timpul campaniei antiturceşti din anii 1690-1691, Sobieski a invadat pentru a treia oară Moldova, jefuind multe oraşe şi sate. În toamna anului 1691, la întoarcerea din invazia în Moldova, el a lăsat garnizoane poloneze în mai multe complexe fortificate: Cetatea Neamţului, Cetatea Sucevei, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Secu şi mănăstirea armenească. El şi-a stabilit tabăra în jurul acestui aşezământ religios. De atunci datează şi unele desene aflate pe pereţii paraclisului din clădirea vestică.
Cu acest prilej, mănăstirea a fost înconjurată cu un zid de incintă, cu bastioane la colţuri. Tot polonezii au ridicat valul de pământ ce înconjoară mănăstirea pe laturile de nord, est şi sud, între valul de pământ şi zidul de incintă aflându-se un şanţ. Cu acest prilej, monumentul, desigur, a avut de suferit, deteriorarea lui accentuându-se în anii următori, astfel încât la începutul secolului al XVIII-lea toate clădirile mănăstirii au fost parţial refăcute.
În anul 1693 trăiau în Suceava aproximativ 3.000 de armeni, care aveau patru biserici, dintre care trei biserici parohiale: Sf. Treime, Sf. Cruce şi Sf. Simeon şi o mănăstire (Zamca), unde îşi avea reşedinţa episcopul armean. Fiecare preot paroh era întreţinut de 150 de familii.
Mănăstirea Zamca a rămas timp de peste 130 de ani sub stăpânire străină. După anexarea nordului Moldovei de către austrieci (1775), guvernul imperial austriac a folosit biserica „Sf. Auxentie” ca depozit de muniţie. Abia în anul 1827, Mănăstirea Zamca a fost recâştigată de armeni prin procese.
În secolul al XIX-lea, în biserica fostei mănăstiri se slujea liturghia de două ori pe an: de Sfântul Gheorghe şi de Sfântul Auxentie. În plus, în ziua de Sfântul Auxentie, era obiceiul ca membrii comunităţii armeneşti din Suceava să organizeze o colectă; cu banii strânşi se cumpărau vite cornute, care erau tăiate, iar carnea lor era împărţită săracilor în curtea Mănăstirii Zamca. Acest obicei, numit Madach, era o jertfă adusă zeiţei păgâne Anahit, înainte de convertirea armenilor la creştinism, dar a fost păstrat şi după creştinarea armenilor.
