MĂNĂSTIREA SUCEVIŢA
Situată în satul cu acelaşi nume, pe valea pârâului Suceviţa, la o distanţă de 18 km sud-vest de oraşul Rădăuţi, Mănăstirea Suceviţa a fost zidită în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala întregii familii de boieri Movilă dintre care Ieremia a domnit în scaunul Moldovei între anii 1595-1606.
Program de vizitare:
zilnic 7:00 – 21:00
Muzeul poate fi vizitat
între orele 9:00 – 17:00
Sfânta Liturghie are loc între orele 9:30 – 12:00, în zilele de Duminică şi sâmbătă; între orele 7:30 – 9:00, în restul zilelor.
Recomandare
Ocolind zidul exterior, o cărare ascunsă prin iarba deasă vă va purta spre culmea dealului din spatele mănăstirii. Efortul urcuşului vă va fi răsplătit cu o panoramă deosebită.
Un traseu ceva mai lung presupune ascensiunea pe Dealul Furcoi. Din parcarea din faţa mănăstirii parcurgeţi drumul betonat apoi treceţi podul ce duce spre Cabana Cetiniţa. În ultima curbă înainte de cabană, o cărare se desprinde din drum şi porneşte prin pădure spre vârful dealului. La ieşirea din pădure priveliştea ce se deschide asupra mănăstirii şi asupra întregii văi în care este aşezată Suceviţa este absolut superbă.
La coborâre, restaurantul Cabanei Cetiniţa este locul potrivit pentru întremarea forţelor.
Prima ctitorie a familiei Movileştilor, care a precedat actualului complex mănăstiresc, a fost o biserică mai modestă, datând din preajma anului 1581. În timpul domniei lui Petru Şchiopul (1582-1591), fraţii Movilă, ajungând sfetnicii voievodului şi având o situaţie economică prosperă, încep construirea unei mănăstiri de amploare. Prima clădire ridicată a ansamblului a fost biserica zidită între anii 1582-1584. În 1584, Gheorghe Movilă, episcop de Roman, sfinţeşte mănăstirea Suceviţa.
După venirea pe tronul Moldovei, în 1595, Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoraşe, amplasate la intrarea în biserică pe laturile de nord şi de sud, zidurile şi turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfăţişarea de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd pe latura de nord a complexului, precum şi chilii pentru călugări. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior şi exterior, Pictura, realizată în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul şi fratele său Sofronie, între anii 1596-1601, şi se păstrează în forma originală. Programul iconografic al picturii interioare şi exterioare respectă tradiţia constituită în prima jumătate a secolului al XVI-lea – epoca lui Petru Rareş – dar introduce şi unele teme noi, cu caracter teologic-dogmatic. Este cea mai nouă biserică pictată în exterior, din şirul celor 8 şi este cea mai bine păstrată pictură exterioară dintre toate aceste mănăstiri, fiind o încununare a acestui stil ajuns la perfecţiune şi totodată este sfârşitul în glorie a unei şcoli de artă murală moldovenească ce a creat 8 astfel de bijuterii artistice. După 1600 nu se vor mai picta biserici în exterior.
Legenda ne spune că o femeie ar fi ispăşit un canon, astfel ca timp de 30 de ani să care piatra, cu căruţa trasă de boi, necesară săvârşirii construcţiei bisericii. Femeia aceasta ar fi dorit să fie înmormântată în invinta bisericii. Acest lucru nu a fost aprobat de stareţul mănăstirii şi s-a convenit ca chipul femeii să fie cioplit (sculptat) în piatra ce se regăseşte deasupra unui contrafort din turnul situat în partea de NV a mănăstirii.
Mănăstirea Suceviţa posedă o colecţie de obiecte, de certă valoare artistică şi culturală, expuse în actualul muzeu, fosta sală de consiliu a mănăstirii, situată pe latura de est a incintei. Printre exponate se remarca câteva broderii de valoare excepţională, datând din secolele XV-XVI-lea, din vremea lui Ştefan cel Mare şi Ieremia Movilă, lucrate cu fir de aur, argint, mătase şi perle. Cele mai importante piese sunt portretele lui Ieremia şi Simion Movilă şi un epitaf cu perle, tetraevangheliarele ferecate în argint aurit, un chivot donat de Mitropolitul Gheorghe Movilă.
Biserica Mănăstirii Suceviţa este socotită ca fiind a doua ca frumuseţe după Voroneţ, pictată în acelaşi stil şi în aceeaşi tematică, dar ierarhizarea este subiectivă. În ceea ce ne priveşte, considerăm că picturile de la Suceviţa sunt mai vii decât cele de la Voroneţ, poate şi datorită faptului că sunt cu 140 de ani mai noi decât celelalte, ori poate pentru că s-au conservat mai bine.
Criticii de artă au remarcat „strălucire şi vioiciune cromatică” la Suceviţa. Dacă la Voroneţ predomină albastrul, la Suceviţa este verdele de fundal pe registrul imaginilor picturii murale exterioare. Dacă la Voroneţ scena Judecăţii de apoi este dominantă (pe peretele de Vest), la Suceviţa „Scara virtuţilor”, sau „Scara lui Iacov” (de pe peretele nordic) se impune autoritar în ochii privitorului, rămânând ca punct de referinţă; ambele aceste capodopere artistice devenind celebre în pictura universală. Scara virtuţilor se mai află la Râşca şi Sf. Ilie, dar la Suceviţa atinge apogeul. Şirurile orizontale şi coloanele verticale cu chipuri pictate pe peretele de sud arată o preocupare de încadrare geometrică, cu proporţii echilibrate, în chenare egale, cu colorit uniform şi cu aceleaşi tipuri de subiecte. Familia Movileştilor este şi ea pictată în două tablori în biserică foarte bine conservate.
Suceviţa va fi înzestrată cu moşii întinse de către ctitorul domnitor şi va cunoaşte o sută de ani de înflorire, după care cucerirea habsburgică va desfiinţa mănăstirile din Bucovina, rămânând doar 3, iar toate celelalte vor fi părăsite iar călugării alungaţi. După unirea cu patria mamă a Bucovinei, mănăstirea Suceviţa devine mănăstire de călugăriţe, iar aşezarea monahală intră în patrimoniul istoric naţional, se fac investiţii, modernizări, renovări, devenind o bijuterie arhitecturală a României.
