OBSERVATORUL ASTRONOMIC ŞI PLANETARIUL DIN SUCEAVA
Planetariul din Suceava a fost inaugurat în anul 1982 (fiind al treilea planetariu din ţară în ordinea deschiderii şi cel mai mare din ţară în ceea ce priveşte capacitatea sălii şi a diametrului cupolei) şi este destinat proiectării cerului din ziua respectivă, a cerului din emisfera sudică şi nordică, a sistemului solar, a planetelor vizibile, a sateliţilor galileeni etc.
Contact
Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava
str. Universităţii 13A, 720229, Suceava
Tel.: 0230 216 147 /157
observator@usv.ro
Program de vizitare
Luni: închis
Marţi, Miercuri: 09:00-17:00
Joi, Vineri, Sâmbătă: 09:00-22:00
Duminică: 14:00-22:00
Preţuri
adulţi: 8 lei
elevi, studenţi: 5 lei
Sala Planetariului de formă semisferică, cu o deschidere a cupolei de 10 m şi o capacitate de 80 de locuri dispuse circular, a fost dotată cu un proiector SkyMaster ZKP2, comandat încă din anul 1976 şi achiziţionat de la firma germană Carl Zeiss Jena în anul 1978. Acesta proiectează Soarele, Luna, planetele şi aproximativ 6000 de stele vizibile cu ochiul liber pe cerul boreal şi austral, imaginea dinamică a Sistemului Solar, planeta Jupiter cu sateliţii galileeni, evoluţia cometei Donati, fenomenul stelelor căzătoare (meteori) şi mişcarea unui satelit artificial.
Terasa pentru observaţii astronomice cu luneta (x120) şi telescopul de tip cassegrain (x375), ambele de provenienţă Carl Zeiss. Se pot observa petele solare, relieful lunar, Jupiter cu sateliţii galileeni, inelele lui Saturn, roiuri de stele, nebuloase galactice şi fenomene astronomice (eclipse, ocultaţii etc.).
Un element de unicitate care diferenţiază Planetariul nostru de alte Planetarii din lume este pictura maestrului Mircea Hrişcă, reprezentând orizontul oraşului Suceava, lucrare care a devenit un veritabil document despre vechea arhitectură, reconstituind repere citadine de acum 30 de ani.
Un deosebit impact vizual şi ştiinţific îl are şi macheta Lunii – lucrare unicat concepută şi realizată de profesorul de geografie Neculai D. Isaic, avându-i consultanţi ştiinţifici pe regretatul astronom dr. Harald Alexandrescu , coordonator al Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu Bucureşti şi conf. univ. dr. Elvira Botez.
Planetariul dispune de o bibliotecă care cuprinde cărţi şi periodice de specialitate, precum şi o donaţie de carte făcută de conf. dr. Elvira Botez.